27 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CINE GIREAZĂ CONSTRUIREA INCINERATORULUI DE LA GIURGIU?

Sfârșitul vacanței de vară a readus în atenție un subiect fierbinte pentru Giurgiu și giurgiuveni: deja faimoasa construire a unui incinerator de deșeuri medicale și resturi animale.

Au fost inițiate petiții on-line, au fost organizate proteste pe ambele maluri ale Dunării, iar ideea este una  singură: construirea unui astfel de obiectiv la Giurgiu ar fi un dezastru ecologic, atât pentru giurgiuveni, cât și pentru vecinii de peste Dunăre, de la Ruse, care își amintesc cu groază de vremurile în care erau poluați cu clor de la Combinatul Chimic și se tem că povestea se va repeta, cu urmări chiar mai grave.

Cum un astfel de obiectiv nu se poate construi fără avizele și autorizațiile autorităților, iar investitorul pare a le avea, deja, pe toate, este clar că principalul vinovat, de la care a pornit întreaga avalanșă, este directorul DSP Giurgiu Magdalena Mărcuț, care, în loc să își facă datoria – aceea de a apăra sănătatea publică din municipiu și județ – pare a face jocurile investitorului. Cum? I-a cerut acestuia să realizeze – atenție! pe banii săi – un studiu de impact. Ori, fiind plătit de investitor, este clar că nimeni nu îi va da un studiu care să arate că investiția sa ar avea un impact negativ, că doar… ”turcul (arabul) plătește”…

De altfel, prin ”realizările” sale ca director DSP, Magdalena Mărcuț este, deja, celebră… după ce a picat de două ori examenul pentru acest post, după ce a fost înlocuită (în pandemie), de un medic competent, Magdalena Mărcuț  (jurist de meserie) este repusă în funcție – politic – de ministrul Rafila. Asta, pentru că este cunoscută relația strânsă dintre șefa DSP și conducerea Giurgiu, aceasta, fiind, de altfel, și singura ”calitate” notabilă a șefei de la DSP Giurgiu.

Ea a ajuns celebră la nivel național după un reportaj realizat de Digi TV, în care și-a arătat ”competența” în toată splendoarea sa: https://www.youtube.com/watch?v=fU8TrkVg-as

Surprinzător, chiar și acum, după ce incineratorul de la Giurgiu a ajuns subiect național  (și chiar internațional, luând în calcul poziția locuitorilor din Ruse), ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, continuă să susțină ”beneficiile” acestei investiții pentru Giurgiu, fără a sufla un cuvânt despre impactul dezastruos pe care acest incinerator l-ar avea asupra sănătății giurgiuvenilor; astfel, într-un  răspuns dat la interpelarea deputatului Gabriela Horga, Ministerul Sănătății nu numai că elimină limita minimă la care ar putea fi construit un astfel de obiectiv, dar afirmă și că ”OBIECTIVUL DE INVESTIȚIE POATE AVEA UN IMPACT POZITIV DIN PUNCT DE VEDERE SOCIO-ECONOMIC ȘI ADMINISTRATIV ÎN ZONĂ”. Ce legătură are Ministerul Sănătății cu ”dezvoltarea economico-socială” a zonei? Greu de precizat…

Cert este că totul conduce spre o singură concluzie: în spatele aceste ”afaceri incineratorul” este o mare caracatiță de interese, ce se întinde până la cel mai înalt nivel.

Și, pentru a sintetiza situația, am putea da o ”rețetă a succesului”: se ia una bucată arab (cu bani), apropiat de PSD,  se adaugă o implicare activă a liderilor PSD și rezultă un dezastru sigur pentru giurgiuveni!

Vom reveni cu detalii despre adevărata caracatiță a intereselor din spatele acestei afaceri, din care singurii ce au de pierdut sunt, fără îndoială, giurgiuvenii!

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER