Printre cei care au răspuns, vineri, ”prezent” la o nouă ediție a Zilei Curățeniei se numără și angajații Primăriei și difrecțiilor subordonate:
”Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, voluntari din cadrul primăriei, direcțiilor și societăților subordonate consiliului local s-au alăturat și în acest an acțiunii de salubrizare, prilejuită de Ziua Națională a Curățeniei.
Astăzi, 22 septembrie, timp de aproximativ 3 ore, reprezentanții primăriei, direcțiilor și societăților subordonate consiliului local au colectat deșeuri din mai multe zone ale municipiului Giurgiu.
Prin efortul comun al tuturor celor care au fost angrenați în acțiunea de astăzi, au fost colectate pet-uri, cartoane, sticle, dar și deșeuri menajere, aruncate necontrolat pe domeniul public.
Îndemnăm giurgiuvenii să fie mai activi prin implicare la efortul depus de voluntari, să ai aibă grijă de mediul înconjurător și să întrețină curățenia” – se arată pe pagina oficială a Primăriei Giurgiu.