Un centru de zi pentru adulți cu dizabilități va fi înființat în municipiul Giurgiu, județul Giurgiu; în data de 30 octombrie 2023 a fost acceptată finanțarea proiectului ”Centru de zi pentru adulți în județul Giurgiu”. Acordarea finanțării de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale se face prin bugetul alocat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea totală a finanțării nerambursabile a proiectului fiind de 3.962.676, 94 lei.
Proiectul va fi implementat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu până la data de 31.12.2025.
Grupul ţintă al proiectului este constituit din persoane adulte cu dizabilități din comunitate si persoane adulte cu dizabilități asistate în instituții de tip rezidențial. Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități va fi înființat prin demolarea Casei de tip familial Mihaela (în prezent dezafectată) și construirea, amenajarea și dotarea unei clădiri situate în str. Miron Costin din municipiul Giurgiu.
“Aceasta este cel de-al doilea proiect finanțat din fonduri alocate prin PNRR începând cu anul 2023 de D.G.A.S.P.C. Giurgiu. Prin înființarea centrului de zi în municipiul Giurgiu, destinat persoanelor cu dizabilități (minimum 20 persoane/zi), vor fi dezvoltate și implementate șase noi tipuri de servicii sociale comunitare pentru beneficiari: informare şi consiliere, dezvoltarea abilităților pentru viață independentă, abilitare și reabilitare, integrare socială, pregătire pentru muncă, sprijin pentru integrarea în muncă.
Accesul persoanelor cu dizabilități la centrul de zi va fi asigurat prin achiziționarea unui mijloc de transport, având in vedere că mulți dintre beneficiari nu se pot deplasa singuri și nu pot fi aduși la centrul de zi de către familii.
Beneficiarii indirecți sunt și familiile persoanelor adulte cu dizabilități precum și asistenții personali, care vor fi absolviți o perioadă determinată de timp pe parcursul unei zile, de responsabilitatea îngrijirii, astfel încât instituționalizarea acestuia să nu mai fie singura opțiune de a-și reface forțele fizice si psihice, atât de necesare pentru a îngriji corespunzător o persoana vulnerabilă.
Serviciile prevăzute contribuie la realizarea procesului de tranziție către viață independentă a acestor beneficiari și facilitarea procesului de integrare în comunitate”, a declarat Constanța Ioana Paraschivescu, director adjunct în cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu.
D.G.A.S.P.C. Giurgiu