24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DOUĂ MAȘINI, A CĂROR VALOARE SE APROPIE DE 100.000 DE LEI, AU FOST INDISPONIBILIZATE ÎN VAMA GIURGIU

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism și o autoutilitară, aflate în atenția autorităților din România și Germania. 

La data de 08.11.2023, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat la controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, doi cetățeni bulgari, în vârstă de 32, respectiv 44 de ani, unul aflat la volanul unui autoturism marca Opel, iar celălalt conducea o autoutilitară marca Volkswagen.

Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că atât autoturismul, cât și autoutilitara figurau ca bunuri căutate pentru confiscare, alerte emise recent de către autoritățile din România și Germania.

Autoturismul, estimat la o valoare de 45.000 lei, cât și autoutilitara în valoare de 50.000 lei, au fost indisponibilizate de către polițiști de frontieră până la finalizarea cercetărilor.

ITPF GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER