Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un bărbat, în vârstă de 19 ani, care a încercat să intre ilegal în România prin metoda substituirii de persoană.
În data de 26.02.2024, în jurul orei 04.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, în calitate de pasager, o persoană de sex masculin, în vârstă de 19 ani, care s-a legitimat cu un pașaport eliberat de autoritățile din Suedia.
La controlul de frontieră, s-a constatat faptul că persoana de sex masculin nu este una și aceeași cu cea din fotografia pașaportului prezentat la control.
În urma controlului amănunțit asupra bărbatului nu au fost descoperite alte documente care să ateste identitatea sa reală.
Având în vedere aspectele constatate, bărbatul a fost preluat de reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Purtător de Cuvânt ITPF GIURGIU
Inspector de poliție
Raluca-Petronela Stan