26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CANICULA SCHIMBĂ PLANURILE LA ASISTENȚA SOCIALĂ. NU SE MAI VERIFICĂ DOCUMENTELE, IAR SALARIILE SE PLĂTESC DE MIERCURI!

În urmă cu circa două săptămâni, Primăria anunța că salariile însoțitorilor cu handicap se vor acorda, luna aceasta, numai la casierie, unde urma să se facă și verificarea documentelor.

Canicula din această perioadă a schimbat, însă, planurile, iar adminisrația locală anunță:

”Primăria municipiului Giurgiu prin Direcția de Asistență Socială Giurgiu face precizarea că în această lună, din cauza temperaturilor ridicate și pentru a preîntâmpina situațiile neplăcute, nu se mai fac verificări ale documentelor.

Prin urmare, însoțitorii persoanelor cu handicap vor intra în posesia drepturilor bănești la fel ca înainte, respectiv cei care dețin card, indemnizațiile sau salariile vor intra în cont, iar cei care le ridică de la ghișeu se vor prezenta la casieria din strada Tineretului (în spatele magazinului Andy).

Astfel, în data de 16 august 2017, însoțitorii persoanelor cu handicap vor ridica salariile sau indemnizațiile de la casieria mai sus menționată, în intervalul orar 13:00 – 15:30, iar în zilele de 17 și 18 august între 08:30-15:30.

Asistenții personali care dețin card vor intra în posesia drepturilor bănești în data de 17 august 2017, după ora 15:30.”

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER