Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Giurgiu informează că începând cu data de 03 iulie a.c. obținerea pașapoartelor simple temporare va fi restricționată, în contextul modificării legislației referitoare la regimul liberei circulații a cetățenilor români.
Astfel, pașapoartele simple temporare vor fi eliberate numai în cazuri excepționale și urgente, special menționate în actul normativ specific, și anume Legea nr. 174/2024 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Conform art. 7, alin. 1 din Legea mai-sus menționată, ”Pașaportul simplu temporar se eliberează de către serviciile publice comunitare de pașapoarte sau de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate la care au fost depuse cererile cetățenilor români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege și care nu se află în una dintre situațiile de suspendare a exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate sau în alte cazuri în care instanța de judecată a impus obligația de a nu părăsi teritoriul României, în condițiile legii penale, în următoarele situații:
a) când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol și nu există timpul necesar pentru obținerea acordului celuilalt părinte prevăzut la art. 17;
b) pentru cetățenii români aflați în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile și care declară că este necesar și urgent să își continue călătoria în străinătate sau să își reglementeze șederea/situația juridică pe teritoriul unui stat;
c) în situații obiective și urgente, în care este necesară prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea și eliberarea pașaportului simplu electronic sau acesta a fost depus pentru obținerea unor vize”.
Purtător de cuvânt al Instituției – Prefectului județul Giurgiu,
Teodora Nicolau