18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

O FAMILIE DIN FLOREȘTI A RĂMAS FĂRĂ CASĂ, DIN CAUZA UNUI ARAGAZ

Un incendiu violent a izbucnit, ieri după-amiază (n. red.: miercuri, 31 iulie), într-o gospodărie din localitatea Florești. Flăcările au cuprins atât o locuință, cât și anexele aflate în apropiere.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere și o cisternă.

Aceștia au constatat faptul că exista pericolul de propagare la o altă locuință aflată în aceeași curte și la vecini, reușind să le protejeze.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Au ars casa, o anexă din spatele acesteia, o bucătărie de vară și bunurile din interior.

La vecini, au fost afectate trei ferestre și unul dintre pereții casei, pe o suprafață de circa 50 mp.

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de aragazul nesupravegheat, în apropierea căruia erau depozitate materiale combustibile.

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, vă recomandăm:

– să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;

– să nu așezați pe aragaz sau aproape de acesta materiale textile sau din hârtie;

– după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;

– curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;

– nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER