18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

O TÂNĂRĂ DIN BĂNEASA – LA PLIMBARE CU MAȘINA PRIN CENTRUL ORAȘULUI GIURGIU, FĂRĂ PERMIS ȘI BEATĂ

La data de 21 august a.c., ora 18.40, pe strada Mircea cel Bătrân, din municipiul Giurgiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, un autoturism, condus de către o tânără, de 25 de ani, din localitatea Băneasa.

Din verificările efectuate, polițiștii au constatat faptul că aceasta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânăra a fost transportată la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a consumului de băuturi alcoolice, cercetările fiind continuate de către polițiști.

IPJ GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER