Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu – Ruse au depistat, în urma efectuării controlului de frontieră asupra a două autocamioane, șase cetăţeni sirieni ascunși în semiremorca mijloacelor de transport.
În ultimele 48 de ore, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu – Ruse, s-au prezentat pentru a intra în țară, un cetățean ucrainean în vârstă de 50 de ani, conducând un autocamion ce transporta materiale de construcții pe ruta Turcia – Ucraina și un cetățean turc, în vârstă de 57 de ani, aflat la volanul unui autocamion ce transporta pal pe aceeași rută.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, colegii noștri au constatat faptul că în ambele cazuri, sigiliul asigurator aplicat la semiremorcile autocamioanelor este rupt, fapt pentru care au procedat la efectuarea unui control amănunțit.
Cu această ocazie au fost depistate două persoane de sex masculin în semiremorca autocamionului condus de cetățeanul ucrainean, iar în cea a autocamionului condus de cetățeanul turc, trei persoane de sex feminin și una de sex masculin. În urma verificărilor, nu au fost descoperite documente privind identitatea persoanelor în cauză, acestea declarând faptul că sunt cetățeni sirieni.
Conform protocolului româno-bulgar, cele șase persoane descoperite, șoferii și mijloacele de transport, au fost predate autorităților de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.
Purtător de Cuvânt ITPF Giurgiu
Inspector de poliție
Raluca-Petronela Stan