27 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ACCIDENT CU VICTIME MULTIPLE; A FOST ACTIVAT PLANUL ROȘU DE INTERVENȚIE

În jurul orei 20.30 a fost raportat un accident rutier pe DN6, în apropierea localității Valea Plopilor.

Potrivit ISU Giurgiu, în eveniment au fost implicate un microbuz, în care se aflau aproximativ 20 de persoane și un autoturism, în care era doar șoferul.

Având în vedere numărul mare al celor implicați, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, Detașamentelor Giurgiu și Bolintin Deal, cu:

  • o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare
  • autospeciala pentru transport victime multiple
  • trei ambulanțe SMURD
  • trei ambulanțe SAJ.

Ulterior, au fost suplimentate forțele cu resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, respectiv o unitate de terapie intensivă mobilă și o autospecială pentru transport victime multiple, precum și o ambulanță SMURD de la ISU Teleorman.

Acțiunea este în derulare; vom reveni cu detalii, pe măsură ce acestea vor fi făcute publice de salvatorii de la fața locului.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER