23 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CE BENEFICII NE ADUCE ADERAREA ROMÂNIEI LA SPAȚIUL TERESTRU SCHENGEN?

Aderarea României la spațiul terestru Schengen de la 1 ianuarie 2025 va aduce o serie întreagă de beneficii țării noastre, în special unele economice. În plus, nu vor mai fi cozi la granițe.

Cel mai important avantaj este reprezentat de libertatea de mișcare a cetățenilor statelor membre ale spațiului Schengen.

Acest lucru înseamnă că românii nu vor mai fi supuși unor controale la frontiera statelor Schengen, iar cel mai mare avantaj îl vor avea companiile de comerț și firmele transportatoare, care nu vor mai pierde multe ore la granițe stând la cozi. Conform mai multor statistici, România pierdea câteva miliarde de euro anual din cauza controalelor la frontieră și a cozilor mari, iar în multe cazuri se ajungea în situația în care camioanele cu marfă petreceau zile întregi în vămi.

Integrarea deplină a României la spațiul Schengen reprezintă și un semnal esențial pentru investitorii străini. Numeroase companii au ezitat să investească în țara noastră din cauză că, pe lângă infrastructura deficitară, controalele amănunțite la graniță însemnau mult timp pierdut.

„Aderarea unei țări la spațiul Schengen are că efect ridicarea controalelor între frontierele interne dintre statele membre Schengen, care aplică în întregime acquis-ul Schengen, fiind creată o singură frontieră externă, unde controalele se desfășoară conform unui set de reguli clare în materie de vize, migrație, azil, precum și măsuri referitoare la cooperarea polițienească, judiciară sau vamală. Ulterior acestei decizii, trecerea frontierei interne Schengen se poate realiza fără restricții, putând fi asemănată cu o călătorie în interiorul țării. Cu toate acestea, dreptul statelor membre de a impune necesitatea deținerii unui document de identitate valabil nu este afectat”, precizează reprezentanții Poliției de Frontieră.

Conform oficialilor Comisiei Europene, ”Spațiul Schengen permite unui număr de peste 400 de milioane de persoane să călătorească liber între țările membrefără a fi supuse controalelor la frontieră.În fiecare zi, aproximativ 3,5 milioane de persoane trec frontierele interne pentru a munci sau a studia sau pentru a-și vizita familia și prietenii, iar aproape 1,7 milioane de persoane locuiesc într-o țară Schengen și lucrează în alta. Se estimează că europenii efectuează anual 1,25 miliarde de călătorii în interiorul spațiului Schengen, ceea ce aduce de asemenea beneficii considerabile turismului și sectorului cultural”.

www.adevarul.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER