Trenurile București-Giurgiu, pe ruta feroviară redeschisă în vara anului trecut în urma unei investiții de 100 de milioane de euro, fac obiectul unui joc de alba-neagra. În urma noilor modificări, timp de opt ore nu va pleca niciun tren din gara Giurgiu Oraș către București Progresu.
După ce săptămâna trecută a anulat trei din cele șapte perechi de trenuri de pe acest traseu, directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, revine parțial asupra deciziei. Concret, o pereche de trenuri anulată va fi repusă în circulație, iar alta care ”scăpase” atunci va fi anulată. Deci în total rământ tot patru perechi de trenuri pe zi pe această cale ferată care a fost redeschisă circulației la 1 iunie 2024, în plină campanie electorală pentru alegerile locale, în urma lucrărilor făcute de Porr Construct pe traseul Vidra-Comana.
Este afectată și mobilitatea locuitorilor din zona de vest a județului Ilfov, mai exact din Chiajna, căci trenurile București Progresu-Giurgiu și retur erau legate de cele care circulau pe relația București Progresu-București Nord, pe inelul feroviar al Capitalei. Și pe acest traseu mai rămân tot patru perechi de trenuri pe zi. Mobilitatea locuitorilor din Giurgiu este afectată suplimentar, căci ”la pachet”, va fi anulată și o pereche de trenuri pe relația Giurgiu-Videle și retur. Anulările și repunerile în circulație de curse feroviare ale operatorului feroviar de stat le puteți consulta în facsimilul alăturat.
Trenurile București-Giurgiu, repuse în circulație la 1 iunie 2024
În continuare, vă prezentăm care sunt efectele acestor schimbări pentru mobilitatea locuitorilor din sudul județului Ilfov (stația CF Vidra) și din județul Giurgiu.
Statul român a investit, din bani europeni și de la buget, peste 100 de milioane de euro pentru redeschiderea circulației feroviare dintre Vidra și Comana, închisă în 2005 din cauza prăbușirii podului de la Grădiștea. Lucrările complexe, inclusiv noul pod de la Grădiștea, au fost executate de Porr Construct.
Pe 1 iunie se puneau în circulație, cu mare tam-tam, șapte perechi de trenuri ale CFR Călători, care porneau din București Nord, ajungeau la București Progresu, unde se schimba postul de conducere al automotorului Desiro, se schimba și numărul trenului, care pleca mai departe spre Giurgiu. La fel, în sens invers.
La vremea respectivă, exista interes și din partea operatorilor privați pentru a pune trenuri în circulație pe această rută. Autoritatea pentru Reformă Feroviară a promis că va organiza o licitație pentru atribuirea de noi trase, lucru care nu s-a întâmplat și au rămas doar cele șapte perechi de trenuri ale CFR Călători, care acum sunt doar patru.
Opt ore fără nicio conexiune feroviară între Giurgiu și București Progresu
După anulările dispuse de CFR Călători săptămâna trecută, timp de cinci ore și 22 de minute (de la ora 8,23 la ora 13,45) nu mai pleacă niciun tren din gara Giurgiu Oraș spre București Progresu. Alte șase ore de pauză sunt fi și în cursul după amiezii (13,45-19,38). În sens invers, a apărut o pauză și mai mare, de șase ore și 31 de minute (8,22-15,53) la plecările din București Progresu către Giurgiu Oraș, urmată de una de ”doar” cinci ore și 59 de minute (11,28-17,27).
În urma noilor dispoziții, pauzele dintre trenuri se egalizează, devenind oarecum constante de-a lungul zilei. Astfel, pe sensul București Progresu-Giurgiu se repune în circulație trenul R 9709 și se anulează trenul 9705, așa că ”gaura” dintre curse se diminuează. Vom avea deci trenuri cu plecare din București Progresu la orele 6:15, 14:53, 17:27 și 20:55. Tot patru, dar distribuite oarecum uniform pe durata zilei.
În sens invers, CFR Călători repune în circulație trenul R 9702 și anulează trenul R 9704. Vom avea deci trenuri cu plecare din Giurgiu Oraș la orele 4:10, 5:49, 13:45 și 19:38. În acest caz, distanța dintre trenuri se mărește, după cum se poate observa – avem o pauză de opt ore în prima parte a zilei și una de ”doar” șase ore pe după-amiază.
În aceste condiții, ne punem din nou întrebarea (din păcate, retorică) de ce s-au mai investit o groază de bani în redeschiderea liniei dacă numărul trenurilor care circulă pe ea este simbolic? Iar timp de opt ore, din Giurgiu nu ai niciun tren cu care să pleci la București. Locuitorii din zonă au fost amăgiți în vară că au din nou trenuri la dispoziție, iar în iarnă sunt trimiși înapoi la microbuze. Trebuie să facă profit și patronii acestora, nu-i așa?
www.clubferoviar.ro