Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma efectuării unui control asupra unui autocar înmatriculat în România, 1.315 tricouri inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.
În data de 16.02.2025, în jurul orei 00.00, în zona DN 5 Km 62, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au oprit la control un autocar care aparţine unei firme de transport persoane, la volanul căruia se afla un cetăţean turc.
Cu ocazia efectuării controlului mijlocului de transport, colegii noştri au descoperit, printre bagajele aflate în cala autocarului, 1.315 de bunuri constând în tricouri, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute şi susceptibile de a fi contrafăcute, care aparţineau unui pasager de cetăţenie turcă. Persoana în cauză nu deținea documente de proveniență pentru produsele menționate anterior.
Bunurile, estimate la o valoare de aproximativ 197.250 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
ITPF GIURGIU