29 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PATRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ÎN AUGUST, ÎN JUDEȚUL GIURGIU. UNUL S-A SOLDAT CU DECES

Ca de obicei, ITM a transmis presei sinteza activității instituției pe luna anterioară:

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

  • Controlul preventiv în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

În luna august 2017 au fost efectuate 52 acţiuni de control la un număr de 52 agenţi economici.

Au fost aplicate pe parcursul lunii august 2017 un număr de 63 sancţiuni contravenţionale, din care 3 amenzi în valoare de 20.000 lei şi un număr de 60 avertismente, numărul angajatorilor sancţionaţi fiind de 37.

  • Analiza accidentelor de muncă

În luna august 2017 a fost comunicate un număr de 4 evenimente la ITM Giurgiu de către angajatori, 3 cu incapacitate temporara de munca si unul soldat cu decesul ulterior la spital, al salariatului, dupa cum urmeaza:

  1. Evenimentul s-a produs in timp ce se salariata B.I. incerca sa coboare din mijlocul de transport, in timpul mersului. Pe fondul unei discutii cu soferul mijlocului de transport, salariata a alunecat suferind multiple leziuni.
  2. In data de 14.08.2017, in timpul demontarii unei schele din hala de productie a unitatii, salariatul P.D. a cazut de la o inaltime de aprox. 1,5 m suferind o leziune superficiala a toracelui. Acesta a fost transportat la Spitalul Judetean Giurgiu pentru investigatii.

3.Evenimentul s-a produs la punctul de lucru al unitatii – S.P.A. Dumescu (statia de pompare a apei de pe raza Com. Gostinu). Lucratorul M.M., in timp ce efectua serviciul de permanenta a suferit un atac cerebral. Acesta a fost internat de urgenta la I.N.N.B.N. Bucuresti unde a decedat dupa 10 zile.

  1. Accident de munca, produs in Germania. In momentul in care a desfacut bara de sustinere a paletilor pentru a facilita descarcarea acestora. Datorita faptului ca bara era tensionata, soferul a fost lovit la nas de catre acea bara si a suferit o leziune nazala puternica.

În domeniul relaţiilor de muncă

În luna august 2017, Compartimentul Control Relaţii de Muncă a efectuat un număr de 50 controale la angajatori de pe raza Municipiului şi Judeţului Giurgiu, dispunând un număr de 52 măsuri pentru remedierea unor neconformităţi faţă de normele legale şi aplicând un număr de 8 amenzi contravenţionale, în valoare totală de  86.500 lei.

În privinţa depistării şi combaterii muncii fără forme legale, inspectorii de muncă din cadrul ITM Giurgiu, au efectuat controale privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate, la agenţii economici de pe raza Municipiului şi Judeţului Giurgiu, la patru dintre angajatori au fost depistate 7 persoane fără forme legale de angajare (cinci bărbati si 2 femei), fiind aplicate sancţiuni în valoare de 70.000 lei, astfel:

Dintre unităţile sancţionate pentru încălcarea altor prevederi legale, putem exemplifica:

  • sancţionată cu amendă în valoare de 1.500 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară;
  • sancţionată cu amendă în valoare de 5000 lei, pentru nerespectarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă;
  • sancţionate fiecare cu amendă în valoare de 5000 lei, pentru refuzul de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă a documentelor solicitate.

Principalele deficienţe constatate cu ocazia controalelor efectuate în această lună, au fost:

–     neîncheierea contractelor de muncă, pentru persoanele identificate la lucru fără forme legale,

–     netransmiterea în REVISAL a datelor referitoare la salariaţii nou angajaţi,

–     netransmiterea modificărilor la REVISAL,

–     neacordarea concediilor legale de odihnă,

–     neacordarea drepturilor salariale,

–     necompletarea corectă a pontajelor,

–     nerespectarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă,

–     neprezentarea documentelor solicitate de inspectorii de muncă,

–  nerespectarea prevederilor legale referitoare la durata timpului de muncă, munca suplimentară şi cele referitoare la repausul săptămânal, munca pe timp de noapte, etc.

 

Daniela RUSE

INSPECTOR ŞEF”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER