Un bărbat din oraşul Bolintin-Vale a fost sancţionat cu 30.000 de lei şi i-a fost aplicată măsura complementară de confiscare a autoutilitarei după ce ar fi abandonat deşeuri în zona extravilană a localităţii.
„În urmă cu puţin timp, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Bolintin-Vale au fost sesizaţi direct de către un bărbat cu privire la faptul că pe strada Piersiceanca, din localitatea Bolintin-Vale, o persoană ar fi abandonat dintr-o autoutilitară mai multe deşeuri în zona extravilană”, se arată vineri într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat din localitate.
Acesta a fost sancţionat contravenţional conform OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu amendă în valoare de 30.000 de lei şi cu măsura complementară a confiscării autoutilitarei respective.
www.agerpres.ro