Sebastian Burduja detaliază subiectul într-o postare pe pagina sa oficială:
”Am lansat în consultare publică un proiect de lege cu miză strategică: finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice începute de zeci de ani și blocate din motive birocratice, lipsă de interes sau chiar rea-credință.
Este vorba despre securitatea națională, despre capacitatea României de a produce energie curată, ieftină și flexibilă, despre protecția populației în fața crizelor și despre o datorie față de generațiile viitoare. Despre “da, putem”, despre “da, România poate.”
Hidroenergia este astăzi o sursă verde, capabilă să asigure producția de energie în bandă. Într-un context european și regional în care riscurile la adresa securității energetice s-au intensificat, România nu-și mai permite să piardă timp.
Proiecte precum Răstolița, Jiu–Livezeni–Bumbești, Olt–Cornetu–Avrig sau Cerna–Belareca sunt realizate în proporție de 70-98%, dar nu pot fi puse în funcțiune din cauza unei birocrații care s-a suprapus, în mod toxic, peste interesul public. Ne confruntăm cu avize care se blochează între instituții, cu lipsa unor proceduri clare pentru scoaterea terenurilor din fondul forestier sau agricol, cu contestații în instanță care pot bloca ani de muncă – de multe ori, fără nicio justificare reală.
Proiectul de lege pe care îl propunem introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv acelor investiții hidroenergetice care pot fi declarate de securitate națională, prin hotărâre a Guvernului și cu avizul CSAT.
Folosim în premieră instrumentele prevăzute de Constituție și legislația europeană pentru a ne apăra interesul național. Legislația va permite scoaterea rapidă a terenurilor necesare din fondul forestier sau agricol, proceduri accelerate pentru avize și autorizații, eliminarea barierelor administrative care au blocat progresul, respectând în același timp principiile echității și despăgubirii juste pentru toți proprietarii afectați.
Nu vorbim doar despre energie. Hidrocentralele sunt și instrumente de protecție civilă. Acestea reduc riscul de inundații, asigură apă pentru irigații și alimentarea cetățenilor, stabilizează ecosisteme și combat efectele schimbărilor climatice. A bloca asemenea proiecte înseamnă a tolera vulnerabilități majore, a nu avea securitate energetică și, prin extensie, securitate națională.
Astăzi valorificăm mai puțin de jumătate din potențialul nostru hidroenergetic. Este inacceptabil. Țări cu un potențial natural mai redus au făcut pași mai mari ca noi în această direcție.
Avem datoria să acționăm. Această lege nu este despre derogări, ci despre responsabilitate.
Invit toate instituțiile, organizațiile și cetățenii interesați să analizeze proiectul și să vină cu propuneri. Acesta poate fi consultat pe site-ul Ministerului Energiei- https://energie.gov.ro/lege-privind-unele-masuri-necesare-pentru-implementarea-proiectelor-de-securitate-nationala-in-domeniul-hidroenergiei/?fbclid=IwY2xjawJ4uMRleHRuA2FlbQIxMABicmlkETBjTEJIbTFPbDZ6Vk5sY243AR481hGlzqLuDuYNpb2pbD2ic0zZNSwHIL1pT8Smtel1yUWXWdc7mMAEQGJmjg_aem_3-bmjmpegXsXhOI8FIYa1Q
Propunerile se pot trimite la adresele office.pieteenergie@energie.gov.ro și juridic@energie.gov.ro.”
+5