* Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, ascunşi în paravântul unui camion condus de un cetăţean turc, doi cetăţeni sirieni și un cetățean iranian care intenţionau să intre ilegal în țară.
* Șoferul camionului, care i-a ajutat pe cei trei cetățeni să se ascundă în mijlocul de transport, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar migranții au fost predați autorităților de frontieră bulgare.
În data de 24.09.2017, ora 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul turc G.R., în vârstă de 49 ani, la volanul unui camion înmatriculat în România, cu care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, parchet stratificat din Turcia pentru Romania.
Cu ocazia controlului specific, echipa mixtă de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a depistat, în paravântul camionului, aflat pe cabina acestuia, trei persoane, doi bărbați și o femeie, care nu aveau documente de identitate.
Cu ocazia cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că două dintre persoane sunt cetăţeni sirieni, în vârstă de 20 și 21 de ani, iar cea treia persoană este un cetățean iranian în vârstă de 16 ani. Aceștia au declarat că au fost preluați din Istanbul – Turcia de către șoferul camionului care, în schimbul sumei de 500 euro de fiecare, urma să îi transporte până în România.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru cetățeanul turc și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei trei cetățenii străini.
În cursul zilei de ieri, cetățenii descoperiți ascunși au fost predați, conform protocolului româno – bulgar, Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor. Tot în cursul zilei de ieri, șoferul camionului a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu, care a admis propunerea procurorului de caz, cetățeanul turc fiind arestat pentru 30 de zile.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu –
Comisar șef de poliţie Cazacu Dănuț