MApN face angajări. Procesul de recrutare a rezerviştilor voluntari ai Armatei României va continua, până la 20 octombrie 2017, cu activitățile de selecționare a candidaților care doresc să încadreze funcții de soldați și gradați rezerviști voluntari, informează Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin intermediul unui comunicat.
Pentru înscrierea în procesul de recrutare şi selecţie, candidaţii se vor prezenta la sediul centrului militar județean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul pentru a completa o cerere, având asupra lor următoarele documente:
a) actul de identitate, în original şi în copie;
- b) certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim șase luni înainte de data depunerii;
- c) acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
- d) permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
- e) livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
La prezentarea la centrul militar, candidaţii vor fi informaţi cu privire la etapele pe care le presupune procesul de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari, respectiv unitatea militară în care urmează să susţină probele de selecţie, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, unitatea militară/centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială (dacă este cazul).
De asemenea, candidaţii fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către armele/serviciile şi specialităţile militare pentru care aceştia prezintă aptitudini.
Sunt disponibile aproximativ 2.000 de posturi pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntari.
Facilități, beneficii și obligații:
Legea nr. 270/2015, Art. 5. – (1) Rezerviștii voluntari sunt asigurați și declarați în continuare în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și în sistemul asigurărilor de șomaj pentru perioadele în care participă la instruire și la îndeplinirea misiunilor în structurile prevăzute la art. 1 alin. (1) în care sunt încadrați, beneficiind de următoarele drepturi și facilități:
a) drepturi salariale potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate;
b) primă de fidelitate, egală cu solda de funcție și de grad, prevăzute de reglementările aplicabile personalului militar în activitate, pentru gradul militar deținut și funcția încadrată la data plății, acordată la semnarea fiecărui contract cu o durată de minimum 3 ani, încheiat în condițiile prevăzute la art. 18 alin. (2);
c) drepturi de echipare și de hrană, conform reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate;
d) măsuri de protecție socială, asistență medicală și medicamente, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate;
e) recuperare după participarea la misiuni militare, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate;
f) pensii și despăgubiri, în caz de invaliditate sau deces, ca urmare a unor evenimente produse în timpul și din cauza activităților desfășurate în perioadele pregătirii, concentrării și mobilizării, conform prevederilor legale aplicabile personalului militar în activitate;
g) recompense prevăzute de regulamentele militare pentru personalul militar în activitate;
h) cursuri gratuite, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate, în funcție de nevoile unităților militare;
i) decontarea cheltuielilor de deplasare în afara garnizoanei de reședință pe timpul chemării de către unitățile militare, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului apărării naționale;
j) selecționarea, cu prioritate, în vederea pregătirii în sistemul formării personalului militar în activitate.
(2) În perioada pentru care se acordă drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), rezerviștii voluntari beneficiază, prin efectul legii, de drepturile corespunzătoare celor declarați în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și în sistemul asigurărilor de șomaj. Contribuțiile datorate de angajat și de angajator se rețin și se virează, pentru perioada respectivă, de către unitățile militare plătitoare de venituri salariale din Ministerul Apărării Naționale, conform legii. În această perioadă, rezerviștii voluntari asigurați sunt declarați, în continuare, în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și în sistemul asigurărilor de șomaj și datorează contribuțiile sociale potrivit legii.
(3) În caz de dispariție, răpire sau cădere în captivitate pe timpul mobilizării sau în cazul stării de război, precum și al executării misiunilor în cadrul structurii în care sunt încadrați, rezerviștii voluntari își păstrează calitatea de militar și beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege, sunt declarați în sistemul public, fără plata contribuțiilor prevăzute de lege pentru angajat și angajator în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor de sănătate și în sistemul asigurărilor de șomaj până la reapariție sau eliberare, sau până la pronunțarea hotărârii judecătorești de declarare a dispariției, respectiv a hotărârii judecătorești de declarare a morții celui dispărut. La înapoierea în țară a celor căzuți în captivitate, în termen de cel mult 3 luni, comisiile de specialitate, stabilite prin dispoziții ale șefului Statului Major General, vor cerceta condițiile căderii în captivitate și comportarea celor în cauză pe timpul acesteia. În funcție de situație vor beneficia sau nu de drepturile stabilite, conform legilor în vigoare.
(4) Rezerviștii voluntari cărora le încetează contractul în baza prevederilor art. 27 alin. (1) lit. o) și p) sunt expertizați de către comisiile de expertiză medico-militară, care decid cu privire la aptitudinea sau inaptitudinea pentru îndeplinirea serviciului militar ca rezervist voluntar, pe baza acelorași criterii de expertizare ale personalului militar în activitate.
Pe de altă parte, pe durata contractului, rezerviștii voluntari trebuie să înștiințeze de îndată unitatea cu care au încheiat contract despre modificările apărute în datele de evidență și anunțare, precum și despre părăsirea localității de domiciliu/reședință pentru o perioadă mai mare de 48 de ore (art. 3), dar si (art 4) pentru fapte comise pe timpul instruirii inițiale și derulării contractului, rezerviștii voluntari răspund penal, contravențional, material și disciplinar, după caz, în aceleași condiții prevăzute de lege și regulamentele militare pentru personalul în activitate.
Pentru alte detalii, cei interesaţi se pot adresa centrelor militare județene sau de sector. Adresele poștale și datele de contact ale centrelor sunt disponibile pe pagina de internet dedicată recrutării, accesând http://recrutare.mapn.ro/index.php?pagina=Contact sau http://www.mapn.ro/contact/index.php.
Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari, recrutaţi în baza Legii nr. 270/2015, reprezintă o categorie de personal militar în rezervă, distinctă faţă de cea a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, care sunt recrutaţi în baza Legii nr. 384/2006 şi fac parte din rândul personalului militar în activitate, se mai precizează în comunicat.
www.libertatea.ro