7 iunie 2025

Distribuie articolul pe

Facebook

COMISARII DE LA PROTECȚIA CONSUMATORULUI, DIN NOU, ÎN CONTROL. UNDE ȘI CU CE REZULTATE?

În urma sesizărilor primite din partea consumatorilor, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Giurgiu a desfășurat în perioada 03.06.2025- 04.06.2025, acțiuni de control la operatorii economici Cătă Trans Activ SRL (colaborare împreună cu Serviciul de Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Giurgiu), din localitatea Mihăilești, Annabella  SRL (supermarket), din sat Poenari, comuna Ulmi, și Dariant Business SRL (fast-food), din Bolintin Deal.

Pentru neregulile constatate, comisarii giurgiuveni au aplicat următoarele sancțiuni:

  • amenzi contravenționale, în valoare de 32.000 lei
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme
  • oprirea definitivă de la comercializare și confiscarea,  împreună cu Serviciul de Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Giurgiu, produselor contrafăcute
  • oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor constatate, pentru operatorul economic Dariant Business SRL

 

Abaterile identificate de echipele de control au fost:

  • comercializarea unor  parfumuri și produse textile contrafăcute, copii  de marcă
  • comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
  • comercializarea unor produse alimentare fără preț de vânzare afișat la loc vizibil
  • comercializarea unor produse congelate ce prezentau deficiențe calitative (arsură de congelare)
  • condiții igienico-sanitare precare în spațiile de lucru: paviment, pereți și tavan insuficient igenizați, cu igrasie
  • nerespectare temperatură masă caldă
  • folosirea unor materii prime, fără elemente de identificare și caracterizare
  • folosirea unor ustensile de bucătărie neconforme
  • lipsa graficelor de monitorizarea temperaturii pentru agregatele frigorifice
  • lipsa graficelor pentru schimbarea uleiului
  • lipsă verificare metrologică cântar

 

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor  Giurgiu

 

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER