17 iunie 2025

Distribuie articolul pe

Facebook

DGA: POLIȚIST GIURGIUVEAN TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU LUARE DE MITĂ

La data de 12.06.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată  a unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul Rutier pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, două acte materiale.

În fapt, s-a reținut că, în perioada februarie-martie 2025, inculpatul a pretins și primit sumele de 1000, respectiv 2000 de lei de la două persoane pe care le cerceta în dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier, în legătură cu actele de cercetare penală efectuate și în scopul dispunerii unor soluții favorabile.

Totodată, la data de 12.03.2025, s-a realizat și prinderea în flagrant a agentului de poliție, după ce a primit suma de 1000 de lei de la una dintre persoanele cercetate.

În cauză, s-a beneficiat de sprijinul structurilor centrale din cadrul Direcției Generale Anticorupție și al polițiștilor specializați din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER