La data de 26 august a.c., ora 04.55, Poliția municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, de către o tânără, de 24 de ani, cu privire la faptul că, în extravilanul localității Comana, un bărbat ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta.
În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.2 Comana, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că, un bărbat, de 48 de ani, din localitatea Novaci, județul Giurgiu, ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu apelanta, contrar voinței sale.
Ulterior, bărbatul în cauză ar fi distrus mai multe componente ale autoturismului persoanei vătămate.
La data de 26 august a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violul sub forma tentativei și distrugere, a fost reținut, pentru 24 de ore.
Miercuri, 27 august, instanța de judecată a dispus, față de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
IPJ GIURGIU