Pompierii au fost solicitați să intervină, miercuri dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament, pe șoseaua București.
La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului Giurgiu, respectiv două autospeciale de stingere, o descarcerare, autospeciala pentru intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SAJ.
Incendiul a izbucnit în bucătăria apartamentului, la etajul al treilea.
Șase persoane, printre care și o fetiță în vârstă de 12 ani, au reușit să se autoevacueze. Un adolescent de 17 ani și bunicul acestuia, care se aflau la etajul al patrulea, au fost supravegheați de pompieri în interiorul apartamentului până când au putut fi evacuați în siguranță.
O femeie, în vârstă de 47 de ani, care a suferit atac de panică, a fost monitorizată de echipajul SAJ la fața locului.
În apartamentul în care a izbucnit incendiul au ars materialele combustibile de la centrala termică, țevile din PPR, mobilier și articole textile. De asemenea, s-au deteriorat pereții, tavanele, parchetul și electrocasnice.
În locuința vecinilor de la etajul al doilea, s-au deteriorat tavanele și pereții, iar pe casa scării s-au spart geamurile, fiind afectată tocăria din lemn de la ferestre.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
ISU GIURGIU