Două vești triste au ”lovit” giurgiuvenii din generații diferite în aceste zile: doi dascăli iubiți și respectați ne-au părăsit .
Prima veste ”neagră” a venit la sfârșitul săptămânii trecute: respectatul profesor Dumitru Burlacu (cel care a format multe generații de elevi din Giurgiu, dar și întemeietorul unui muzeu unic în Rpmânia – cel din localitatea sa natală, Frătești ) a murit.
Profesorul Burlacu a fost înmormântat marți la Frătești.
În ziua în care Dumitru Burlacu era condus pe ultimul drum, venea o nouă veste tragică: un alt dascăl, la fel de îndrăgit și respectat, dar dintr-o altă generație, ne-a părăsit. De data aceasta, este vorba despre îndrăgita profesoară de limba engleză Monica Zimnicaru.
Anunțul a fost făcut de familia respectatei profesoare:
”Cu profundă durere, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care ne-a fost mamă, soție, soră, bunică și sprijin, doamna Ana Monica Zimnicaru, profesor și director a Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Giurgiu.