Chiriașii celor 90 de locuințe sociale din cartierele Istru și Tineretului vor intra mâine, 14 octombrie, în posesia cheilor de la noile apartamente. Evenimentul va avea loc la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, începând cu ora 10.00 – anunţă reprezentanţii Primăriei.
Din cele 20 de locuințe sociale din cartierul Istru, 12 sunt cu două camere, iar opt, cu trei camere. La Blocul C2 din Tineretului, din cele 70 de apartamente, 49 sunt cu o cameră, 20 sunt cu două camere, iar unul, cu trei camere.