5 decembrie 2025

Distribuie articolul pe

Facebook

CASA DE PENSII: ANUMITE CATEGORII DE PENSIONARI PRIMESC BANI ÎN PLUS ÎN DECEMBRIE

În Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 225/13.III.2025, a fost publicată Ordonanța de Urgență adoptată de Guvernul Romaniei nr.12/2025, privind acordarea unui sprijin financiar pentru unele categorii de pensionari în anul 2025, precum și pentru completarea unor acte normative.

Potrivit ordonanței:

În anul 2025 se acordă un sprijin financiar în cuantum de 800 lei pensionarilor sistemului public de pensii, persoanelor care beneficiază de pensii de serviciu, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat aflați în evidența caselor teritoriale de pensii, respectiv caselor de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare din pensii sunt mai mici sau egale cu 2.574 de lei.”

La nivelul Casei Județene de Pensii Giurgiu, numărul pensionarilor ale căror venituri din pensii și alte venituri luate în calcul nu depășesc plafonul de 2574 lei este de 35305 persoane.

Sprijinul financiar se plătește din oficiu, în două tranșe egale a câte 400 lei, în luna aprilie 2025, respectiv în luna decembrie 2025, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, și se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.

Astfel, în luna decembrie 2025 se va acorda tranșa a doua a sprijinului financiar, în cuantum de 400 lei, pensionarilor ale căror venituri din pensii nu depășesc 2574 lei, conform O.U.G. nr. 12/2025.

Conform art. II din Ordonanța de Urgență, în cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaș, sprijinul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte.

 

                      

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER