Dacă încercările de a intra în România, prin Vama Giurgiu, cu parfumuri ori îmbrăcăminte contrafăcute, fără documente, sunt „la ordinea zilei”, poliţiştii de frontieră s-au confruntat, recent, cu un caz mai deosebit: tot o încercare de introducere ilegală în ţară a unor produse, dar, de data aceasta, este vorba despre medicamente:
„Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, într-un microbuz condus de un cetățean bulgar, peste 8.800 flacoane cu produse farmaceutice, pe care un bărbat a încercat să le introducă ilegal în țară fără a deţine documente justificative
În data de 20.10.2017, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui microbuz înmatriculat în Bulgaria, cetățeanul bulgar G.M., în vârstă de 26 de ani. Acesta transporta textile din Bulgaria pentru o societate comercială din municipiul Bucureşti.
Acţionând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au descoperit, în interiorul acestuia, mai multe cutii ce conțineau 8.820 flacoane cu produse farmaceutice, pentru care șoferul microbuzului nu a putut prezenta documente justificative de însoţire.
Bunurile, a căror valoare, dacă ar fi fost comercializate, se ridică la suma de 1.764.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul microbuzului a fost sancționat, conform Legii 12/1990 art. 1 lit. e), cu amendă în valoare de 2.000 lei pentru efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări servicii, după caz cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii.”