29 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

BOMBĂ: BLUE AIR REVINE ÎN PROPRIETATEA LUI NELU IORDACHE!

Instanța de la Tribunalul Ialomița, Secția civilă, a anunțat vineri decizia luată într-un proces care poate avea repercusiuni majore pentru piața aviatică din România. Este vorba despre o acțiune intentată pentru anularea unui transfer de drepturi patrimoniale, parte din saga juridică care durează de mai mulți ani și care vizează soarta companiei aeriene Blue Air.

Pe scurt, instanța a decis ca Blue Air Airline Management Solutions SRL – firma care prestează în prezent servicii de transport aerian sub marca „Blue Air” -, trebuie să restituie fostului proprietar, Bata Sky Imobiliare SA, aflată în insolvență, toate activele pe care le-a preluat în 2013 în baza unui contract de transfer de activitate. Petenta în acest dosar este compania Romstrade SRL, în insolvență, reprezentată de administratorul judiciar, iar omul de afacerri Nelu Iordache și  Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu au calitatea de intervenienți.

Vă prezentăm mai jos, pe scurt, așa cum este publicată pe site-ul instanței, decizia prin care Tribunalul Ialomița a admis cererea de anulare a transferului de drepturi patrimoniale:

„Admite acţiunea formulată de reclamantul EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL – FILIALA BUCUREŞTI, în calitate de lichidator al debitoarei SC BATA SKY IMOBILIARE SA, în insolvenţă, acţiune însuşită de lichidatorul judiciar ulterior EUROM INSOLV SPRL şi de administratorul judiciar actual, CONSULTA 99 SPRL, în contradictoriu cu pârâţii SC BATA SKY IMOBILIARE SA, reprezentată prin curator special IONESCU OANA LAURA, SC BLUE AIR AIRLINE MANAGEMENT SOLUTIONS SRL şi intervenientul IORDACHE NELU.

Admite cererea de intervenţie accesorie, în favoarea reclamantului, formulată de intervenientul IORDACHE NELU.

Dispune anularea CONTRACTULUI DE TRANSFER DE ACTIVITATE DIN DATA DE 18.07.2013, încheiat între SC BLUE AIR TRANSPORT AERIAN SA, în calitate de vânzător, şi SC BLUE AIR AIRLINE MANAGEMENT SOLUTIONS SRL, în calitate de cumpărător.

Obligă pe pârâta SC BLUE AIR AIRLINE MANAGEMENT SOLUTIONS SRL să restituie debitoarei SC BATA SKY IMOBILIARE SA, în insolvenţă, activele transferate, aşa cum au fost individualizate în Contractul de transfer de activitate din 18.07.2013, completat cu Certificatul de finalizare din 18.09.2013.

Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SC BLUE AIR AIRLINE MANAGEMENT SOLUTIONS SRL ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare . Apelul se depune la Tribunalul Ialomiţa. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.11.2017”.

Vom reveni în curând cu amănunte privind evoluțiile din acest dosar.

m.puterea.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER