Pentru cei ce nu au înţeles despre ce este vorba, „Octogon” este îndrăgita trupă de treatru formată din amatori, care, de ceva vreme, ne încântă cu prestaţii la nivel ce – uneori -îl depăşesşte pe cel profesionist. „Dragostea cu năbădăi” este – evident- titlul premierei cu care ne aşteaptă „Octogonul” după – să recunoaştem – o perioadă destul de lungă de aşteptare…
O aşteptare care, însă, suntem convinşi că a meritat, cunoscându-i pe artiştii „Octogonului”…
Aşadar, este vorba de o nouă premieră… şi cum altfel, decât – aşa cum ne-au obişnuit cei din „Octogon” – o comedie? O comedie în care rolurile pricipale revin, de această dată, artiştilor Ana Maria Trăsnrea, Marian Damian, Tania Moga, Dan Pinciu, Sorin Bratu, Iordan Toma Daninel şi Adela Popescu, într-un sepctacol a cărui scenografie şi regie este semnată de acelaşi neobosit Remus Găină.
Ca de obicei, intrarea la spectacolul trupei „Octogon” este liberă – dar realizatorii avertizează că avem de-a face cu un spectacol nerecomandat copiilor sub 14 ani.
Premiera este programată joi, 14 decembrie, la ora 18.30, iar gazdă primitoare este, ca de obicei, Ateneul Nicolae Bălănescu.