Coada de tiruri care aşteaptă trecerea frontierei prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, a ajuns în noaptea de joi spre vineri până în dreptul localităţii Daia, situată la aproximativ zece kilometri de municipiul Giurgiu, timpul de aşteptare la trecerea frontierei fiind de 50 de minute.
„Spre mijlocul săptămânii, foarte multe tiruri plecate la drum din vestul Europei ajung la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, şi se formează cozi care au ajuns şi până în dreptul localităţii Daia. Pentru fluidizarea traficului, în punctul de frontieră au fost deschise trei artere de circulaţie la ieşirea din ţară şi personalul a fost suplimentat astfel încât spre dimineaţă coada s-a mai redus, dar timpul de aşteptare în acest moment pentru cei care ajung la coadă este de 50 de minute”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, Dănuţ Cazacu.
Cozile se formează pentru că şoferii de tiruri trebuie să aştepte cântărirea camioanelor, controlul documentelor şi să îşi achiziţioneze vinieta de călătorie necesară pentru circulaţia pe drumurile din Bulgaria, care se poate cumpăra doar de la ghişeele amplasate în punctul de frontieră.
Potrivit ITPF, în ultimele 24 de ore, prin PTF Giurgiu-Ruse au ieşit din ţară aproximativ 1.000 de tiruri.
www.agerpres.ro