UPDATE: Din păcate, unul din cei doi pasageri ai taxiului – cel găsit inconştient – a decedat. Potrivit unor informaţii neoficiale, ar fi vorba de un migrant din Eritreea, cazat la Centrul de Azil Giurgiu. El ar fi fost pasager pe locul din dreapta şoferului.
Şoferul taxiului, un bărbat din Frăteşti, de 51 de ani, dar şi pasagerul de pe bancheta din spate, sunt acum internaţi în spital.
Un TIR și un taximetru sunt ”protagoniștii” evenimentului înregistrat în jurul orei 14, în zona Dunăreana. La fața locului au ajuns de urgență echipajele de Descarcerare, dar și o autospecială de lucru cu apă și spumă de la Detașamentul Giurgiu.
Inițial, se anunțase că era vorba despre trei victime, din care una încarcerată, însă la fața locului, salvatorii au constatat că, de fapt, sunt două victime încarcerate, care au fost scoase dintre fiarele contorsionate ale mașinii și transportate la Spital.
Deocamdată, nu se cunosc nici circumstanțele în care s-a produs accidentul, nici cine se face vinovat și nici care este starea victimelor. Vom reveni cu amănunte.