Este tânăr, plin de entuziasm și știe exact ce vrea să facă pentru orașul său. Este vorba despre primarul Daniel Trăistaru, aflat la prima sa experiență în administrația locală. Asta nu-l împiedică, însă, să demonstreze că știe foarte bine care sunt nevoile orașului pe care îl conduce.
Prezent în conferința de presă de joi, 16 februarie, tânărul primar a vorbit despre planurile sale, planuri ce se bazează pe proiecte, fie cu finanțare europeană, fie guvernamentală.
Pentru a reuși, însă, în tot ce și-a propus, Daniel Trăistaru a început cu formarea unei echipe noi, o echipă ”inimoasă și competentă, formată din tineri cu pregătire”. Această echipă nouă a și făcut un prim pas: informatizarea activități Primăriei Bolintin Vale, Primărie care, de vineri, are și proriul său site.
Priorități sunt multe la Bolintin, la fel și proiecte. De exemplu, șase proiecte sunt deja pregătite pentru învățământ și sănătate, dar încă nu au apărut ghidurile. Alte patru proiecte sunt pentru apă și canalizare – unul finanțat de PNDR, celelalte trei – în așteptarea deschiderii axelor de finanțare.
O casă de cultură și o sală de sport ar urma să ”răsară” în Bolintin, pe alte proiecte, de data aceasta, la Compania Națională de Investiții.
Așa cum spuneam mai sus, informatizarea activității administrației locale a fost prioritară pentru tânărul primar din Bolintin, care spune acum că vor fi achiziționte 30 de calculatoare, un server și un soft special, toate activitățile Primăriei urmând a fi informatizate.
Nici capitolul ”siguranța cetățenilor” nu este uitat de primarul Daniel Trăistaru în planuile sale. El spune că, la acest capitol, are trei direcții distincte: iluminatul public, supravegherea video și înființarea Poliției Locale, pentru care acum se caută un sediu.
Și, cum de ani de zile, la Bolintin funcționează un târg deja tradițonal, dar fără autorizațiile necesare, primarul Danel Trăistaru vrea să facă investiții, pentru a-l aduce la standardele cerute pentru obținerea tuturor autorizațiilor. De altfel, întrebat de jurnaliști care este prioritatea numărul unu, Daniel Trăistaru a menționat intrarea acestui târg în legalitate.
Așa cum era și normal, nici drumurile și străzile nu sunt omise de pe agenda priorităților primarului din Bolintin. Acesta spune că în primăvară va începe, în sfârșit, un proiect de reabilitare a DJ 601, drum ce are 11 kilometri pe teritoriul orașului Bolintin. Este vorba despre un proiect vechi al Consiliului Județean, care însă, până acum, nu a primit finanțare.
În oraș, se așteptă expirarea perioadei de garanție la lucrările de apă-canal (sfârșitul lunii august), pentru a se începe lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere.
Primarul Daniel Trăistaru a mai vorbit și despre proiectele pentru învățământ – la Bolintin este cel mai mare liceu din județ, cu 1.800 de elevi, pentru care se vor depune proiecte pe POR, la fel ca și pentru școlile din Bolintin Vale și Malu Spart și modernizarea grădiniței din Bolintin Vale -, dar și despre proiectele pentru sănătate, la acest capitol fiiind vizată modernizarea ambulatoriului Spitalului Bolintin Vale.
Așadar, o lungă listă de proiecte, ce arată că noul primar din Bolintin știe foarte bine care sunt necesitățile orașului său. Mult succes în realizarea tuturor acestor proiecte!