Dincolo de capriciile vremii la început de primăvară, viaţa îşi urmează cursul, la fel ca şi tradiţiile acestei luni. Iar una din aceste tradiţii este cea a Mucenicilor, marcată pe 9 martie.
Şi în acest an, sărbătoarea este marcată, la Giurgiu, prin expoziţia „Mucenicii Domnului”, organizată la Centrul Cultural „Ion Vinea” vineri, 9 martie, la ora 12.15, o expoziţie în care vor fi prezentaţi tradiţionalii „bradoşi” din mai multe zone ale judeţului, la acţiune urmând a participa reprezentanţi ai comunelor Oinacu, Remuş, Ghimpaţi, Gostinu şi Frăteşti.
În plus, în foaierul Centrului Cultural va fi prezentată şi o expoziţie de lucrări cu tematică religioasă realizate de elevii Şcolii Ghimpaţi, coordonaţi de profesorul Gheorghe Dăscălescu.