Deși, oficial, drogurile nu par a fi o problemă în Giurgiu, se pare că, în practică, situația este cu totul alta. Cel puțin asta reiese din tot mai desele constatări ale Poliției, care are de-a face, tot mai mult, cu șoferi depistați în trafic sub influența drogurilor.
Cele mai recent exemplu este cel de sâmbătă, când au fost găsiți doi tineri într-o astfel de situație, unul din ei consumând cocaină:
”Doi tineri din municipiul Giurgiu, au fost depistați de polițiști conducând autoturismele sub influența substanțelor psihoactive.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Giurgiu au depistat în trafic, în ziua de 3 martie a.c., doi tineri de 31 și 33 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conduceau autoturismele pe străzi din municipiu Giurgiu, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive (TCA și cocaină), aspect confirmat prin analizele biologice la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu.
În cauză au fost întocmite două dosare penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.”