A început prohibiția la pește. Autoritățile avertizează că e interzis pescuitul pe Dunăre, iar amenzile date celor care nu se conformează, pot fi foarte mari.
În perioada 7 aprilie – 22 mai inclusiv, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul comercial, recreativ sportiv şi familial al oricăror specii de peşti pe o durată de 45 de zile în apele care constituie frontieră de stat. De asemenea, se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ al oricăror specii de peşti în fluviul Dunărea în zona care constituie frontieră de stat cu Republica Bulgaria, pe o durată de 45 de zile, în perioada 15 aprilie – 30 mai inclusiv.
”Reamintim că pescuitul sportiv efectuat cu undiţa sau lanseta în scop de agrement sau performanţă este o activitate individuală şi necomercială iar practicarea acestei activităţi se face în baza permisului de pescuit recreativ sportiv nominal, eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură valabil pentru anul 2018. Permisul de pescuit este un document cu regim special, înseriat, nominal şi netransmisibil care se poate viza în mod gratuit la sediul Serviciile Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră (Caraș Severin, Mehedinţi, Timișoara), după depunerea unei cereri și a copiilor după cartea de identitate și permisul de pescuit. Pentru a putea desfăşura activităţi de pescuit sportiv şi a nu încălca prevederile legale este necesară posesia unui permis eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura şi avizat de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră pentru anul 2018”, transmit polițiștii de frontieră.
Pescarii sportivi trebuie să ştie că granița cu Republica Serbia este o frontieră externă a Uniunii Europene, iar activităţile desfăşurate în zona de frontieră sunt supuse controlului Poliţiei de Frontieră Române.
Conform prevederilor Legii frontierei de stat a României, pescuitul sportiv în apele Dunării se efectuează doar cu avizul şefului Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră. În lipsa acestui aviz, amenda este de la 100 la 1000 de lei.
De asemenea pescuitul recreativ sportiv efectuat fără permis constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 600 lei şi confiscarea peştelui, icrelor şi altor vieţuitoare acvatice.
www.evz.ro