Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunși într-un camion încărcat cu frigidere, șase cetățeni sirieni care intenţionau astfel să ajungă ilegal în Germania.
În data de 06.05.2018, ora 22:45, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion marca Iveco, un cetăţean turc care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere din Turcia pentru Polonia.
Procedând la verificarea mijlocului de transport, poliţistii de frontieră au observat că șnurul de siguranță al semiremorcii este secționat și relipit. De asemenea, la verificarea cu sonda CO2, aparatul a indicat o concentraţie de dioxid de carbon mai mare decât valoarea normală, fapt pentru care s-a procedat la deschiderea compartimentului marfă.
În urma controlului amănunţit, printre marfa transportată, au fost descoperite șase persoane care nu vorbeau limba română şi nu deţineau documente de identitate.
La cercetări, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni sirieni, patru adulţi şi 2 minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 44 de ani. Aceștia au declarat că s-au urcat în semiremorca camionului într-o parcare din Istanbul, cu ajutorul șoferului, căruia i-au plătit suma de 9.000 de dolari pentru a-i ajuta să ajungă în Germania.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno – bulgar, camionul, şoferul turc şi cei șase migranţi au fost predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Agent șef adjunct de poliție Cocoru Alina