Luna iunie coincide – și în acest an – cu reprezentațiile pe care trupa teatrului Tudor Vianu le susține în aer liber. În parcuri sau în locurile populate din toate cartierele orașului, tinerii actori ai teatrului nostru vor prezenta spectacole în spații neconvenționale, menite, în primul rând, să introducă actul cultural în programul firesc, cotidian, al giurgiuvenilor.
Două vor fi spectacolele care îi vor bucura, alternativ, atât pe cei mai mici, cât și pe tineri sau pe adulți – Fuga spre casă și Imagini pe gramofon. Care este motivul pentru care, pentru al treilea an consecutiv, teatrul din localitate performează în aer liber, în mod gratuit? Ne explică managerul instituției, Cosmin Crețu.
“Publicul local trebuie să se simtă posesorul real al actului cultural. Iar actorii noștri să resimtă bucuria de a își dărui actul artistic, în aceste luni de vară, tuturor locuitorilor orașului. Da, e un act de generozitate, dar unul firesc. Continuăm să fim în acest fel parte a procesului educațional, care să contribuie la dezvoltarea civismului giurgiuvenilor”.
Spectacolele se vor desfășura după următorul program:
Sâmbătă, 2 iunie, ora 19,00 – Parcul ”Mihai Viteazul”
Sâmbătă, 9 iunie, ora 19,00 – Policlinică
Vineri, 15 iunie, ora 19,00 – Intersecția București – Tineretului
Sâmbătă, 23 iunie, ora 19,00 – Parc Tipografie
Sâmbătă, 30 iunie, ora 19,00 – Parc Milan