21 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

”CENTENAR, PERSPECTIVE 3D” – PROIECT INEDIT LA MUZEUL JUDEȚEAN

Muzeul Judeţean ‘Teohari Antonescu’ din Giurgiu a câştigat un proiect finanţat de Ministerul Culturii, prin care un număr de 32 de bunuri culturale mobile din expoziţia dedicată Marii Uniri vor fi prezentate tridimensional, pentru a fi făcute cunoscute potenţialilor vizitatori într-un tur virtual dedicat Centenarului, a declarat, marţi, directorul Ionel Muscalu.

„Avem un proiect destul de interesant şi care răspunde nevoii Muzeului Judeţean ‘Teohari Antonescu’ de a se integra în lumea în care trăim. În primul rând, acest proiect îşi propune prezentarea tridimensională a unui număr de 32 de bunuri culturale mobile, de obiecte de patrimoniu din expoziţia permanentă dedicată Primului Război Mondial şi Marii Uniri, alcătuită din medalii, armament, uniforme, cele două tunuri Hotchkiss pe care le puteţi admira în faţa muzeului, care au fost folosite în Primul Război Mondial şi din care, la nivel naţional, mai există doar cinci, precum şi două monumente comemorative de patrimoniu, este vorba de Monumentul Armatei Franceze a Dunării din Parcul Alei şi de Mausoleul Eroilor din municipiu. Dar vor fi prezentate şi săbii, armament, decoraţii sau ultima grenadă a sergentului Muşat, autor Ion Constantin Dumitrescu Bârlad”, a declarat pentru AGERPRES, directorul Muzeului Judeţean Giurgiu, Ionel Muscalu.

El spune că proiectul ‘Centenar, perspective 3D’ este dedicat Marii Uniri şi este finanţat de Ministerul Culturii prin AFCN, în acest moment fiind semnat protocolul de colaborare între Muzeu şi Adminstraţia Fondului Cultural Naţional.

„Până în acest moment, metoda de prezentare tridimensională a bunurilor care aparţin patrimoniului cultural românesc a fost aplicată în ţară doar de Muzeul Naţional de Istorie a României, de Muzeul Olteniei din Craiova şi Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa, însă toate cele trei muzee au vizat obiecte aparţinând patrimoniului arheologic, iar propunerea noastră vizează obiecte de patrimoniu specifice Primului Război Mondial şi Marii Uniri, ceea ce face această iniţiativă dedicată Centenarului Marii Uniri unică în România”, a completat Ionel Muscalu.

El spune că un astfel de proiect este extrem de util şi necesar pentru conservarea şi accesibilizarea patrimoniului cultural mobil în rândul publicului larg, reprezentând totodată o soluţie la necesitatea cunoaşterii directe de către specialişti, istorici şi o metodă de atragere a vizitatorilor.

„Poate că multe muzee se feresc de această metodă să nu-şi piardă vizitatorii, eu cred că este, dimpotrivă, o metodă de a aduce vizitatori fiindcă noi. Nu facem un tur virtual al întregului muzeu, ci doar al acestei secţii speciale dedicate Marii Uniri şi încercăm în acelaşi timp să le spunem celor care vor dori să viziteze Muzeul Judeţean Giurgiu că avem aici valori de patrimoniu mondial”, a încheiat directorul muzeului.

Termenul de finalizare al proiectului este prevăzut pentru data de 15 noiembrie 2018, iar bugetul acestuia este de 80 de mii de lei.

www.agerpres.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER