30 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CÂND REÎNCEPE DEZINSECȚIA LA GIURGIU?

Giurgiu Servicii Publice S.A. face cunoscut că în perioada 2 – 4 august, în intervalul orar 0500-1030, pe o suprafață de 1500 ha din aria administrativ teritorială a mun. Giurgiu (intravilan și extravilan), se vor executa acțiuni de pulverizare aeriană (etapa a II-a), de dezinsecție pentru combaterea insectelor dăunătoare (țânțari, căpușe etc.).

Operațiunile de dezinsecție vor fi efectuate numai în cazul în care condițiile meteorologice permit acest lucru, altfel actiunea urmând a fi reprogramată.

Precizăm că în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Mediului  nr. 68/1992 privind unele măsuri pentru protecția familiilor de albine împotriva intoxicațiilor cu pesticide, asociațiile crescătorilor de albine vor fi anunțate în scris cu privire la data începerii și durata tratamentului, astfel încât aceștia să poată proteja familiile de albine prin închiderea sau îndepartarea stupilor în intervale de timp cât mai reduse cu putință, în caz contrar Primaria Municipiului Giurgiu și Giurgiu Servicii Publice S.A. fiind absolvite de orice responsabilitate.

Pentru dezinsecție se va folosi substanța AQUA K-OTHRINE EW 20,   substanță activă DELTAMETHRIN 2g (2%), omologată de Ministerul Sănătății, aceasta aplicându-se cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului a sănătății și securității populației – anunță Primăria Giurgiu.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER