23 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CO-FINANŢĂRILE PENTRU PROIECTE EUROPENE – PRINCIPALELE DIFICULTĂŢI ALE PRIMARILOR DIN JUDEŢ

Primarii din judeţul Giurgiu s-au întâlnit, luni după-amiază, cu vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Aceasta a declarat că scopul întâlnirii cu primarii din judeţ a fost încercarea de a-i sprijini în identificarea celor mai bune soluţii pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare locală.

„Este o mare onoare pentru mine să mă aflu astăzi în judeţul Giurgiu, am răspuns invitaţiei adresate de domnul preşedinte de Consiliul Judeţean să avem o întâlnire tehnică cu toţi primarii judeţului pentru a prezenta priorităţile Ministerului Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi pentru a a-i sprijini în identificarea celor mai bune soluţii pentru finanţarea proiectelor de finanţare locală.

Astfel, după ce am ascultat strategia judeţului, a CJ, dar şi problemele fiecărui primar, am înţeles că dânşii, practic, nu au problemele lor personale, ei au ridicat problemele localităţilor, au fost probleme care s-au referit fie la blocaje instituţionale cu privire la accesarea fondurilor fie europene, fie guvernamentale, sau probleme legate de capacitate administrativă a unor autorităţi locale în a susţine cofinanţarea sau cheltuielile neeligibile ale proiectelor finanţate din fonduri europene”, a declarat ministrul Sevil Shhaideh.

Printre subiectele dezbătute în această întâlnire s-a numărat şi prezentarea priorităţii Ministerului Dezvoltării, conform programului de guvernare, privind asigurarea celor zece servicii de bază, în special la nivelul satului românesc, respectiv alimentările cu apă, canalizare, drumuri, şcoli grădiniţe, creşe, poduri, podeţe, iluminat public, în aceast sens, primarilor fiindu-le solicitată o prioritizare a investiţiilor, în condiţiile în care, pentru perioada 2017- 2020, Guvernul şi-a propus finanţarea a 5.000 de obiective noi de apă, canal, drumuri, dispensare, 2.500 de creşe şi de grădiniţe şi 2.000 de şcoli care necesită autorizaţie de funcţionare.

Vicepremierul a declarat că mare parte din problemele pe care autorităţile locale din Giurgiu le-au semnalat la întâlnire sunt ridicate de primarii din toate judeţele în care a fost până acum în astfel de vizite de lucru, referindu-se, concret, la asigurarea surselor pentru cofinanţarea proiectelor pe fonduri europene.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER