UPDATE: Se pare că, din păcate, și cel de-al treilea focar de pestă a fost confirmat, iar autoritățile au dat, deja, ordin de sacrificare a celor 150 de porci din Brăniștari.
Reprezentanţii fondurilor de vânătoare din zona localităţii Singureni au la dispoziţie 30 de zile pentru uciderea porcilor mistreţi, după ce în pădurea Crucea de Piatră a fost găsit un mistreţ mort, fiind confirmat focarul de Pestă Porcină Africană (PPA) – afirmă autoritățile giurgiuvene.
Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Giurgiu, Liviu Florescu, spune că în pădurea unde a fost confirmat focarul de PPA la mistreţi ar fi 253 de mistreţi, dar nu a fost raportată încă nicio ucidere a lor, deoarece vânătoarea este foarte greu de realizat.
„Până acum nu a fost raportat absolut nimic, vânătorii spun că este foarte greoaie dacă nu aproape imposibilă vânătoarea pentru că porcii se duc cu precădere în lanurile de porumb după hrană, în pădure nu staţionează foarte mult şi se ştie că aceştia migrează în perioadă destul de scurtă, sunt capabili să se deplaseze pe distanţe foarte mari în timp scurt. Se mai pune şi problema lipsei de vizibilitate pentru că vegetaţia este încă prezentă şi sunt destul de greu de văzut”, a declarat Florescu.
Potrivit acestuia, vânătoarea de mistreţi mai este îngreunată şi de faptul că nu se practică vânătoare clasică cu gonaci, ci se face „vânătoare la pândă şi la dibuire” pentru ca respectivele animale să nu fie speriate şi să nu migreze mai mult decât trebuie. (www.agerpres.ro)
Pe de altă parte, dacă se va confirma existența unui al treilea focar de pestă porcină în Brăniștari (rezultatele analizelor fiind așteptate luni seară), este posibil să se dea ordin de ucidere a tuturor porcilor din gospodăriile din Brăniștari, fiind, deja, identificat un amplasament pentru groapa necesară acestei operațiuni.
De asemenea, s-a decis reactivarea filtrelor rutiere dezinfectante cât mai aproape de noul focar, dar și instituirea a patru noi astfel de filtre, în zonă: 2 pe DN 5, 1 pe DJ 411 Brăniștari-Singureni și 1 pe pe DJ 603, către Hulubești.