Ieri, în presa locală apărea un articol în care se vorbea despre o descindere a Poliției la Primăria Prundu, iar astăzi Poliția a reacționat, transmițând un comunicat în presă, în care explică acțiunea:
”Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, la data de 26 septembrie a.c., într-o publicație din mediul online, Compartimentul de Relații Publice al I.P.J. Giurgiu este abilitat să comunice următoarele:
Aspectele prezentate în articol fac referire la executarea, în data de 26 septembrie a.c., a unor activități procedurale într-un dosar penal, din anul 2016, care vizează cercetarea unor angajați dintr-o instituție publică, care au autorizat amplasarea unor construcții provizorii ( corturi ) pe partea carosabilă, ce au avut ca urmare producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale și victime omenești.
Anterior, organele de cercetare penală au dispus predarea mai multor documente, situație față de care reprezentanții acestei instituții nu s-au conformat, astfel procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu dispunând prin ordonanță ridicarea silită a acelor înscrisuri, necesare soluționării dosarului.
La această activitate au participat 5 polițiști de poliție judiciară din cadrul Serviciului Rutier și un specialist criminalist, care au executat măsurile dispuse în ordonanță. Totodată, o grupă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale a asigurat zona în care s-au desfășurat activitățile, fără a fi necesară intervenția.
Efectivele și dispozitivul care au intervenit au fost constituite conform procedurilor, cu respectarea principiului proporționalității.
Activitățile desfășurate au fost cele dispuse în ordonanța emisă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, iar polițiștii au acționat conform normelor de procedură penală, cu respectarea demnității persoanelor și fără exercitarea oricăror presiuni, la activități nefiind înregistrate incidente.”