Cu Bejan accidentat, Gheorghe Mulţescu mai avea trei soluţii pentru postul de fundaş central, Cestor, Erico şi Crişan, numai că, primul titular fiind, a acuzat o problemă medicală cu 15 minute înainte de startul partidei şi astfel, singurele soluţii viabile rămase au fost Erico şi Crişan.
Primul a fost eliminat de către centralul Marcel Bărsan, din min. 34, Astra reprofilându-l pe Claudiu Belu în centrul defensivei!
Cu om în minus, defensiva noastră a mai primit o lovitură, Radunovic suferind o ruptură musculară, în primul minut al prelungirilor şi lăsând echipa în doar 8 jucători de câmp.
Echipa lui Hagi a dat dovadă de o lipsă de fair-play greu de explicat şi, deşi jucătorul nostru a rămas în afara terenului, nu a returnat mingea, degajată de Illiev în afara terenului, Achim fiind jucătorul care a „aruncat spre careul” balonul, din această fază ieşind ultimul corner al meciului, concretizat prin golul lui Băluţă (min. 90+2, 1-0).
Şi aşa s-a scris istoria unui eşec nemeritat, prima înfrângere în actuala ediţie a Ligii I pentru noi.”