28 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PIERDERE URIAȘĂ PENTRU STRUCTURILE M.A.I. DIN GIURGIU: ȘEFUL ISU S-A RETRAS ÎN REZERVĂ!

A făcut din ISU Giurgiu una din cele mai respectate și iubite insituții ale județului; a venit la Giurgiu cu idei noi, pe care le-a pus în practică cu succes; a reușit să se facă iubit și respectat atât de colegi și subalterni, cât și de giurgiuveni, în general… iar acum, a venit momentul despărțirii… Un moment trist pentru noi – și, probabil, și pentru domnia sa – dar un moment inevitabil…Îndrăgitul și respectatul șef al ISU Giurgiu, colonelul Emil Apostol, s-a retras din actvitate, cu drept de pensionare.

Anunțul este făcut de reprezentanții instituției pe care a condus-o, într-un comunicat de presă:

”23 de ani în care a servit Patria cu devotament, curaj și credință purtând cu mândrie zi de zi haina militară

Astăzi, 15. 11.2018, domnul colonel inginer APOSTOL Emil, inspectorul șef al I.S.U. “Vlașca” Giurgiu s-a retras din activitate, trecând în rezervă, cu drept de pensionare.

După o îndelungată carieră în care a ocupat importante funcții în marea familie a pompierilor, fiind pe rând locțiitor și ulterior comandant secție, comandant detașament, șef de stat major, comandant grup de intervenție și inspector șef, a decis să-și ia rămas bun de la colegii alături de care a reușit să reconstruiască din temelii inspectoratul nostru.

Echipa I.S.U. Giurgiu îi urează multă sănătate, pensie lungă și momente fericite alături de cei dragi!”

Aceleași urări îi transmitem și noi celui care, încă din prima zi în care a venit la ISU Giurgiu, ne-a devenit prieten și colaborator de încredere!

Să aveți parte numai de bucurii, o viață lungă și multă sănătate și… vă mulțumim, domnule colonel, pentru tot ce ați făcut aici, la Giurgiu!

Păcat că nu sunt mulți cei ce v-au urmat exemplul…

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER