Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 8.400 de articole textile, încălțăminte, genți și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care patru cetățeni turci și trei cetățeni români au încercat să le introducă ilegal în țară.
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, ocazie cu care au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport.
Cu ocazia controlului amănunțit efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentele de bagaje a șapte autocare, cantitatea totală de 8.472 articole textile, încălțăminte, genți și parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt patru cetățeni turci și trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 32 și 62 de ani. Persoanele în cauză au declarat că o bunurile respective erau transportate pentru diverse persoane, respectiv intenționau să le comercializeze, nu dețineau documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că sunt susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 1.170.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse masurile legale ce se impun.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Comisar șef de poliție Cazacu Dănuț