Aparatul de depistare a consumului de droguri în trafic, achiziționat de municipalitate în baza unei hotărâri de consiliu aprobate în luna iulie a acestui an, a fost predat astăzi, în conferință de presă, Direcției Poliției Locale de către primarul Nicolae Barbu.
Măsura achiziționării dispozitivului a fost luată în urma creșterii numărului de conducători auto aflați sub influența drogurilor pe drumurile publice. Anul acesta au fost depistate 56 astfel de cazuri pe raza municipiului.
Grație sprijinului municipalității, Giurgiu este al doilea municipiu din țară, după București, care deține un astfel de aparat extrem de util în domeniul traficului rutier.
Analizorul de droguri Drug Test 5000 este foarte performant, putând depista până la opt tipuri de droguri.
Aparatul este dat în administrare Poliției Locale, care la rândul său, prin contract de comodat, îl va putea oferi I.P.J. Giurgiu, Biroul Rutier.
De asemenea, având în vedere că majoritatea șoferilor depistați la volan sub influența substanțelor psihoactive sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 19 și 35 de ani, dispozitivul va fi folosit de către agenții Compartimentului de Prevenire și în cadrul unor campanii de informare și prevenire a consumului de droguri desfășurate în școli și licee.
“Sperăm astfel ca numărul accidentelor produse de conducătorii auto sub influența drogurilor să scadă, iar cele două componente ale luptei împotriva drogurilor, prevenirea și combaterea, să fie influențate în sens pozitiv”, se arată într-un comunicat al Direcției Poliției locale. – anunță reprezentanții Primăriei Giurgiu.