O comisie ce se va intruni în decursul lunii februarie va analiza toate dosarele giurgiuvenilor care au depus cerere pentru obținerea unei locuințe de tip ANL.
Este știut faptul că în decursul anului 2019 vor fi demarate lucrările pentru construcția a 55 de locuințe de tip ANL în cartierul Obor și alte 44 de locuințe în cartierul Steaua Dunării.
De asemenea, blocul C1 din cartierul Tineretului va fi reabilitat și va avea destinația de locuințe sociale, în acest sens fiind stabilită lista de priorități cu persoanele care sunt eligibile pentru obținerea unei locuințe sociale și aprobată de consilieri.
Reamintim celor care vor să depună cerere pentru obținerea unei locuințe de tip ANL că trebuie, în primul rând să îndeplinească două criterii foarte importante: să aibă domiciliul și locul de muncă în municipiul Giurgiu – anunță Primăria Giurgiu, pe pagina oficială.