Ieri, 5 februarie, polițiști de combaterea a criminalității organizate din Giurgiu, împreună cu polițiști de frontieră de la Sectorul de Poliție de Frontieră Giurgiu, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- B.T. Giurgiu, au acționat în Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu – Ruse.
În timpul acțiunii, a fost depistat un cetățean grec, de 46 de ani, din Atena – Grecia, care se deplasa din direcția Atena – București.
În urma controlului efectuat în bagajul acestuia, au fost descoperite 8 pachete ce conțineau fragmente vegetale de culoare verde-oliv (susceptibile a conține canabis), despre care bărbatul a declarat că le-a preluat, la data de 4 februarie 2019, de la un alt cetățean grec. Odată transportate la București, urma să le preda unei alte persoane necunoscute. Pentru transportul cantității de droguri, cetățeanul grec urma să fie plătit cu 1000 euro.
În urma constatării efectuate de către Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, s-a stabilit că pachetele conțineau 11.955,7 grame de canabis.
În urma probatoriului administrat, față de cetățeanul străin a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Atestare Preventivă Giurgiu, urmând ca astăzi să fie prezentat Tribunalului Giurgiu, cu propunere de arestare preventivă față de acesta.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu.