27 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CECURI FALSE ȘI ÎNȘELĂCIUNI LA GIURGIU

La data de 21.03.2017, poliţiştii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Giurgiu au fost sesizați de reprezentanții unei societăți comerciale din Giurgiu, că în perioada 17.03.2017 – 21.03.2017, au efectuat trei livrări de mărfuri (produse textile) către o societate comercială din București, primind trei Ordine de plată falsificate în valoare totală de peste 95.000 lei.

În urma unor activități specifice, în ziua de 21.03.2017, polițiștii au identificat în trafic, pe L. C., și B. M., doi bărbați din Bucureşti, care folosindu-se de documentele şi ştampila societății din București, fără a avea vreo calitate în cadrul societăţii, au înșelat reprezentanţii societății din Giurgiu, reuşind achiziţionarea a 6.000 tricouri pe care urmau să le comercializeze într-un complex comercial din București.

Tricourile au fost recuperate și predate proprietarului, iar microbuzul cu care erau transportate a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.

Cei doi bărbați au fost reținuți, iar la data de 22.03.2017, Judecătoria Giurgiu a dispus arestarea preventivă a lui L. C., pentru 30 de zile, iar pentru B. M. măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune şi falsificare de titluri sau instrumente pentru efectuarea plăților privind instrumente de plată- anunță Poliția, într-un comunicat de presă.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER