27 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CROAȚIA SUB… ”ASEDIUL VENEȚIEI”

Sâmbăta trecută, pe 9 martie 2019, invitaţi de teatrul  oraşului  croat Virovitica, actorii Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu au prezentat în festivalul internaţional de teatru VIRKAS spectacolul „Asediul Veneţiei” după Albert Camus.

La cea de a XV-a sa ediţie VIRKAS a găzduit trupe de teatru din Bulgaria, Bosnia şi Herțegovina, Macedonia, România, Slovenia şi Ungaria cu peste 40 de spectacole din varii genuri şi subiecte.

În faţa unui public cunoscător şi interesat, tinerii actori ai teatrului giurgiuvean – COSMIN CREȚU, VLAD BÎNZOIU, ANCA PASCU, DANA STÎNGĂ, VLAD TEODOROV, LAVINIA COSMA, ANA SIVU-DAPONTE şi ROBERT POIANĂ – au prezentat cu vervă şi admirabil meşteşug textul intens şi personajele deosebit de complexe ale tragicommediei dell’arte – după cum a numit piesa chiar veneţianul Michele Modesto Casarin, cunoscutul său regizor.

Aplauze entuziaste au răsunat minute în şir în sala Teatrului Virovitica iar în final, domnul Miran Hajoš,  directorul teatrului gazdă  a spus  „…  Am fost onoraţi să avem Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu, România, pentru prima oară în Teatrul Virovitica . Spectacolul dumneavoastră „Asediul Veneţiei” este o adevărată operă de artă şi noi suntem încântaţi şi recunoscători că am avut oportunitatea să îl vedem şi să îl oferim publicului nostru. În ciuda barierei de limbă  (spectacolul a fost în întregime subtitrat în lb. croată – n.n) publicul a remarcat calitatea jocului la cel mai înalt nivel. Am fi onoraţi să vă revedem”.

La succesul spectacolului a contribuit întreaga echipă tehnică a teatrului din Giurgiu, care reuşeşte de fiecare dată să se adapteze perfect la diferitele săli şi dotări pe care le are la dispoziţie.

 

Călin Şabac

Comunicare şi Relaţii internaţionale

Teatrul „Tudor Vianu”, Giurgiu

14.03.2019

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER